Anunțul oficial: Raluca Turcan, propunerea PNL, USR și PMP pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților

Anunțul oficial: Raluca Turcan, propunerea PNL, USR și PMP pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților
Publicat: 28/05/2019, 18:55

„Desemnarea președintelui Camerei Deputaților reprezintă un moment de maxima responsabilitate pentru partidele de opoziție. Nu mai vorbim de orgolii, cu de obligație pe care o avem. Pentru a putea avea șanse de reușită trebuie sa existe un efort comun al partidelor de Opoziție. În sensul acesta am plecat împreuna cu colegii mei, Dan Barna și Eugen tomac, de la o serie de responsabilități față de cetățenii României. În primul rând vorbim despre corectarea prevederilor de justiție. Este obligatoriu să transpunem recomandările Comisiei de la Veneția. Am plecat de la ideea că trebuie să facem dreptate cetățenilor din diaspora. De aceea e nevoie de o susținere în Parlament”, a afirmat Raluca Turcan.

„E nevoie de o gură de oxigen pentru mediul de afaceri, care a fost victimă colaterală. Momentul desemnării președintelui cdep este un moment care poate sa pună bazele acestei agende reformatoare. Ne am bucurat astăzi sa ajungem la un numitor comun. Susținem un candidat comun, in persoana mea pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților”, a completat Turcan.

Comisia juridică a adoptat, marți, două proiecte de hotărâre care vizează vacantarea funcției de deputat și funcției de președinte al Camerei Deputaților a lui Liviu Dragnea, iar deputații urmează să ia act de hotărâri, în plen. Partidele vor veni cu propuneri pentru noul președinte.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că PSD-ALDE vor avea o propunere comună pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților, în contextul condamnării lui Liviu Dragnea la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, marți, că social democrații încearcă să găsească soluții astfel încât la conducerea Camerei Deputaților să fie numit Marcel Ciolacu, actualmente chestor al Camerei Deputaților.

Locul lui Liviu Dragnea de deputat, iar înlocuitorul său pentru restul mandatului până în 2020 va fi consilierul județean din Teleorman Petre Cioabă au spus surse politice pentru Mediafax.

Liviu Dragnea a fost dus, luni seară, la Penitenciarul Rahova pentru a fi încarcerat în urma condamnării definitive la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu, în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman. Liderul PSD urmează să stea într-o perioadă de carantină de 21 de zile, după care autoritățile vor decide la ce penitenciar își va executa pedeapsa.

Este a doua condamnare definitivă a lui Dragnea după cea de la referendum, când a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
Oana Lis, diagnosticată cu CANCER! Clipele grele prin care trece soția lui Viorel Lis: „Viața...
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să...
Ce se schimbă, de fapt, la actele de stare civilă. Unde se vor face digital
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
Motivul pentru care Florin Piersic ar fi omis un detaliu care ridică mari semne de...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
OpenAI a lansat o versiune mai rapidă și „mai deșteaptă” a lui ChatGPT
×